Rostiți în ziua de Luni această rugăciune pentru spor și realizări în toată săptămâna

Din popor se știe că așa cum îți vei începe ziua de luni, așa îți va merge toată săptămâna. Pentru a avea parte de liniște, spor și realizări în toate cele șapte zile săptămânii, citiți în fiecare luni această rugăciune, de mare ajutor.

Puteți să o rostiți cu glas tare sau în gând…

Nu contează dacă veți citi rugăciunea înainte să plecați de acasă, sau în drum spre serviciu, cu voce tare sau doar în gând. Important este să vă puneți tot sufletul și veți vedea rezultatele.

Iată mai jos și textul rugăciunii!

“Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești.

Deci astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, și-mi ajută să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

O Doamne, astăzi îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă, Doamne, în această lume iar nu în cealaltă viață. Și Iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne învrednicește de mărirea Ta în rai.

La aceasta pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic: O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și vă mulţumesc pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor…

Acum și pururea, și-n vecii vecilor,

Amin”.

Lipsa aceastei vitamine poate cauza dureri de spate și de articulații – Ce recomandă medicii specialiști?

Durerile puternice de spate si de articulatii pot fi cauzate de o simpla deficienta a unei singure vitamine. Vitamina D nu este o vitamina, ci este mai degraba asemenea unui hormon.

In loc sa fie produsa de tiroida, ea este produsa de piele, cand este expusa la soare. Ea este necesara pentru numeroase procese in organism scrie estisanatos.com

Cortizolul are nevoie de cantitati mari de vitamina D pentru a fi produs. Cantitati insuficiente de cortizol produc durere si inflamare a articulatiilor. De aceea este nevoie de cure de cortizon pentru a alina durerea.

Durerea de spate are legatura cu lipsa de vitamina D si cu deficientele de vitamina B12, B5 si B6. Durerile de cap apar la persoanele cu lipsa de vitamina D pentru ca acestea dorm prost si sufera de depresie.

Lipsa de somn, asociata cu durerea provocate de lipsa vitaminei D contribuie la durerile de cap.

Profesor doctor Doina Catrinoiu, diabetolog si nutritionist, de la Universitatea Ovidius Constanta, ne-a vorbit despre simptomele lipsei de vitamina D din organism, dar si cum putem evita o asemenea lipsa.

”Asadar, cum stim ca nu avem suficienta vitamina D in organism? Care sunt simptomele? Cum ne putem adapta alimentatia pentru a beneficia de efectele vitaminei D, pentru a avea toata viata o osatura rezistenta?

In ceea ce priveste simptomele, „exista cateva pe care le prezinta adultul, ca de exemplu tetania sau – cum se numeste popular – carceii, care sunt un semn de lipsa de vitamina D si, in mod normal, arata lipsa de calciu.

Mai este, de asemenea, spasmofilia, care de multe ori este supradiagnosticata, dupa parerea mea.

In general, exista un deficit de vitamina D in randul populatiei, din cauza alimentatiei. Romanii mananca foarte putin peste. Cea mai importanta sursa de vitamina D este pestele gras – somonul de exemplu (desi orice tip de peste contine vitamina D).

Alte alimente care ne pot ajuta in acumularea de vitamina D sunt carnea de vita, branzeturile, galbenusul de ou. Oricum, sursa cea mai importanta si care absoarbe cel mai bine calciul este pestele gras, ficatul de peste.

La noi exista asa o idee ca pestele gras ingrasa, dar atunci ce sa mai vorbim de carnea grasa? Pestele gras este foarte bun, bogat in radicali liberi, o sursa foarte importanta si foarte sanatoasa pentru organism.

Ar trebui o educare mai clara a populatiei in ceea ce priveste consumul de peste. Si la adulti, si la copii”, spune dr. Doina Catrinoiu.

Salată de broccoli – Previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului și te ajută să slăbești

Broccoli - Previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului și te ajută să pierzi să slăbești - Despre Broccoli și beneficiile acestei legume...

Se vorbește de foarte mult timp despre proprietățile benefice ale broccoli... Această legumă este inclusă în meniul multor diete, în alimentația sportivilor și, recent, a devenit una dintre primele legume introduse și în alimentația copiilor...

Principalele proprietăți - Beneficii cheie

În broccoli găsim foarte multe substanțe active, care îmbunătățesc și restabilesc în mod eficient starea generală a organismului nostru. De exemplu, conținutul de potasiu din broccoli reglează echilibrul apei în organism, fierul contribuie la formarea rapidă a celulelor noi, iar iodul susține funcția glandei tiroide și a sistemului endocrin.

Toate aceste substanțe sunt prezente în cantități rezonabile în broccoli. De regulă, tulpinile și frunzele de broccoli se aruncă, însă ar trebui să renunțăm la acest obicei... și avem toate motivele și argumentele să facem acest lucru!

Care sunt părțile comestibile din broccoli?

În frunzele și tulpinele de brocoli se găsesc mai multe substanțe nutritive decât în floare. De exemplu, 30 grame de frunze de broccoli conțin o treime din norma zilnică de vitamina A și aproape jumătate din doza zilnică de vitamina C.

Tulpinile de broccoli conțin sulforafan - o substanță cu proprietăți antiinflamatorii care nu permite deteriorarea celulelor și previne formarea celulelor tumorale.

Cum utilizăm tulpina de broccoli?

Tulpina de broccoli, spre deosebire de floare, este un pic mai aspră și este acoperită cu o cojiță care trebuie îndepărtată înainte de gătire.

Are un gust dulce și conține foarte multe fibre.

Există câteva cerințe pentru prepararea acesteia...

  1. Îndepărtați cojița tulpinii
  2. Stropiți-o cu ulei înainte de coacere
  3. Pregătiți-o la aburi
  4. În diverse mâncăruri, tulpinile se taie în fâșii lungi și se fierb în prealabil

Mâncarea pregătită din tulpina de broccoli este foarte bună pentru cei care sunt la dietă - conține foarte puține calorii și foarte multe substanțe benefice pentru organism.

Vă propunem o salată din tulpină de broccoli care vă ajută să slăbiți și care previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului - pentru această salată, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1 broccoli
  • 1 rădăcină de țelină
  • 1 măr
  • 2 căței de usturoi
  • 2 castraveți murați

Se dau prin răzătoare toate ingredientele, iar usturoiul se mărunțește bine. Pregătiți un sos dietetic, pe bază de iaurt, apoi amestecați toate ingredientele și adăugați condimente după gust. Această salată este perfectă pentru aproape toate preparatele din carne...

Cum utilizăm frunzele de broccoli?

Frunzele trebuie să fie de culoare verde închis. Enzimele aflate în frunzele de broccoli contribuie la funcționarea corectă a metabolismului.

Sunt recomandate iubitorilor de verdețuri în salate și se folosesc, de asemenea, la murarea castraveților și ca și condiment, în prepararea mâncărurilor calde...

Cea mai ușoară metodă de preparare a frunzelor de broccoli este gătirea la abur într-o tigaie adâncă, cu puțin unt, ceapă tocată și morcov dat prin răzătoare.

Dacă v-a plăcut acest articol și ați decis să consumați mai mult broccoli, distribuiți-l și prietenilor din lista virtuală. Vă mulțumim!

Hrăniți-vă sănătos - Poftă bună!

Iată ce trebuie să bei când îți este foame, când ești supărat sau balonat

Cu toții avem lapte și apa în frigider, dar știați că aceste băuturi ieftine pot face multe pentru dumneavoastră, nu numai să vă stingă setea? Citiți mai departe să vedeți care băuturi vă ajută în diferite situații de zi cu zi.

Pentru a vă întări mușchii: Lapte

Laptele vă ajută atunci când doriți să faceți mușchi. Are proteine și cazeină, care conțin aminoacizi esențiali.

Pentru a pierde în greutate: Ceaiul verde – Sucul de grepfrut

Daca beți ceai verde, vă accelerează metabolismul și vă controlează greutatea. Patru cești din acest ceai sunt necesare pentru cel mai bun efect.

De asemenea, sucul de grepfrut are un impact foarte mare la pierderea în greutate. Dacă mâncați o jumătate de grepfrut la fiecare masă veți avea rezultate foarte bune.

Pentru a vă regenera mușchii: Apă – Lapte cu ciocolată

Este foarte important să beți multă apă după antrenament. Laptele cu ciocolată poate ajuta organismul să se recupereze mai rapid, datorită aportului de proteine și carbohidrați.

Împotriva răcelii: Ceai cu miere și lămâie

Practic, aportul de lichide din organism vă poate ajuta să vă desfundați nasul, mai ales dacă beți o supă fierbinte sau un ceai. De asemenea, încercați să beți lapte și produse lactate când sunteți răcit, deoarece secreția poate crește atunci când beți lapte.

Împotriva tusei: Miere

Mierea vă poate ajuta cu tusea cauzată de infecții la nivelul tractului respirator superior, deoarece îndulcește traheea gâtului și dulceața ajută organismul să secrete mai multă salivă.

Beți mai multe lichide atunci când tușiți, tusea se va rupe mai ușor așa.

Împotriva somnolenței: Cafea – Apă

Dacă vă e somn în timpul zilei, o ceașcă de cafea vă ajută sigur. Apa vă poate ajuta, de asemenea, dacă beți un pahar de apă imediat după ce vă treziți.

Pentru un somn mai odihnitor: Lapte cald – Ceai de mușețel

În secolul al XIX-lea, Brandi-ul a fost un sedativ de foarte mare succes. Dacă doriți un sedativ natural non-alcoolic, încercați ceai de mușețel sau o ceașcă de lapte cald pentru o calitate mai bună a somnului.

Pentru digestie: Ceai de plante – Apă

Dacă beți apă în timp ce mâncați sau după ce mâncați vă va ajuta organismul să digere mai repede. Același efect se va obține cu ceaiul de plante, mai ales cu cel de mentă. Adăugați un pic de scorțișoară pentru un efect chiar mai bun.

Pentru mâncarea iute: Lapte – Iaurt

Grăsimile și proteinele din lapte și iaurt pot reduce „iuțeala” din mâncarea condimentată, dar fiți atent, deoarece laptele degresat nu are același efect.

Împotriva mahmurelii: Apă – Suc – Shake de banane

Consumați multă apă ca să reduceți mahmureala. Dar, dacă e prea târziu pentru asta, faceți un shake din banane și spanac. Aceste două alimente sunt bogate în potasiu, care recuperează electroliții pierduți prin consumul de alcool.

Alcoolul reduce zahărul din sânge, iar un pahar de suc poate ajuta la normalizarea nivelului de zahăr.

Împotriva respirației urât mirositoare: Apa

Acizii din cafea, suc și băuturile dulci pot avea o influență asupra respirației, așa că cel mai bine este să vă spălați cu apă potabilă.

Împotriva foamei: Lapte

Daca beți multă apă între mese, sentimentul de foame se va reduce. Dacă beți lapte, veți simți senzația de sațietate pentru o perioadă mai lungă de timp.

Balsamul de rufe poate fi de mare ajutor în casă – Iată cum mai poate fi folosit

Suntem obisnuite sa folosim balsamul de rufe doar pentru ceea ce a fost creat: pentru limpezirea rufelor, ca sa le faca moi, catifelate si parfumate. Insa gospodinele curioase au descoperit in timp o multime de utilizari ale acestui balsam in casa.

Sunt trucuri care iti vor face viata mai usoara, casa mai curata si ti-o vor parfuma. Iata in ce moduri il poti utiliza:

Te scapa de mirosul de prajeli – Daca vrei sa scapi rapid de mirosul greu al prajelilor din casa, ai o solutie simpla. Pune intr-un vas apa cu balsam de rufe si pune-l pe aragaz. Lasa-l sa fiarba cateva minute si casa ta va fi toata parfumata.

Curata geamurile – Daca ai ramas fara solutie pentru geamuri sau pur si simplu vrei sa incerci altceva, amesteca o parte balsam cu patru parti apa si pulverizeaza pe geamurile murdare. Se vor curata foarte bine, fara sa ramana urme.

Curata parchetul – Balsamul poate fi folosit si la curatarea parchetului, in amestec cu apa. Amestecati putin balsam si apa si spalati cu acest amestec. Apoi stergeti parchetul cu o carpa uscata.

Curata petele de pe mobilier – De asemenea, puteti scapa de petele de apa de pe mobilier cu ajutorul amestecului de apa cu balsam. Stergeti locul cu un burete umezit, lasati sa actioneze 10 minute, iar la final stergeti bine cu o carpa uscata.

Curata baia – Si daca tot ati inceput curatenia cu balsam, puteti trece si la baie, unde puteti folosi amestecul de apa si balsam. Puteti folosi orice tip de balsam de rufe, efectul va fi acelasi.

Scoate petele de pe hainele din piele – Balsamul de rufe este si un bun agent de curatare, iar cu ajutorul lui poti scoate petele de pe hainele din piele. Cu ajutorul unei carpe moi, sterge usor locul patat cu balsam de rufe, iar petele vor disparea.

Cand fermoarul s-a blocat – In cazul in care fermoarul se incapataneaza sa nu se deschida, balsamul de rufe e de mare ajutor. Aplica putin balsam pe fermoar si apoi va functiona din nou.

Curata autoturismului – Asa cum ati facut curatenie in casa, puteti face si in autoturism, incepand de la geamuri si pana la bancheta.

Indeparteaza tapetul de pe pereti – Cu ajutorul unui amestec format dintr-o parte balsam de rufe la 1 litru de apa, tapetul se va curata mai usor de pe pereti. Dati pe pereti cu acest amestec, lasati-l sa actioneze circa 20 de minute, iar la final tapetul se va desprinde mai usor.

Curata pensulele – Dupa utilizare, puneti pensula intr-o cana in care ati pus apa si o picatura de balsam. Dupa ce s-a inmuiat si curatat, stergeti pensula si depozitati-o ca de obicei.

Pâinea nu îngrașă dacă știi cum să o mănânci – Iată care sunt combinațiile de evitat

Portrivit nutritionistilor, important este numarul de felii consumate la o masa, daca alegem miezul sau coaja si modul in care combinam painea cu alte alimente. Potrivit statistilor, un roman consuma, in medie, peste 300 de grame de paine pe zi, ceea ce este „cam mult” spun medicii. Cei care mananca paine exagerat, de exemplu, o franzele la o masa, au un risc mai mare de obezitate si diabet.

Alegeți miezul în detrimentul cojii

Pentru a evita surplusul de kilograme, medicii recomanda sa consumam maxim doua felii subtiri de paine la o masa. Patru felii toast (100 g) echivaleaza cu 220 de calorii. Daca credeti ca painea prajita sau mai veche este mai putin calorica, va inselati.

„Daca alegeti painea prajita sau pe cea mai veche, numarul de calorii va ramane acelasi, pentru ca painea este doar deshidratata, dar poate fi mai utila celor care au probleme cu stomacul si care au nevoie de un pansament gastric care să le absoarbă acidul clorhidric din stomac”, a precizat doctorul Monica Macisanu, pentru Romania Libera.

Coaja de paine nu are mai putine calorii decat miezul, asa cum cred multi. Aceasta este este deshidratata, pe cand miezul este bogat in apa si umflat cu aer, iar asta il face mai putin caloric. Daca vreti sa nu va ingrasati, uitati de anumite combinatii de alimente care include si painea.

Iata ce trebuie sa evitati:

– Paine cu unt si gem/dulceata. Efectele asupra greutatii sunt similare cu cele ale produselor fast-food.

– Paine cu branza grasa sau cu mezeluri. Daca vreti neaparat sa mancati paine cu branza, algeti casul sau urda, care au 15% grasime, sau branza-perle. Telemeaua are 24% lipide, iar branza topita chiar mai mult. Nu va lasati pacaliti de eticheta „light”. Orice branza topită are cel putin 10% grasime, destul de aproape de smantana, care are 12%.

– Painea cu paste, orez, cartofi

– Paine cu fructe.

Potrivit dr. Macisanu este sanatos sa asociati painea cu lactate, intrucat painea nu contine lizina (aminoacid esential), ce se regseste in peste, branza de vaci, lapte.

Bruschetele cu usturoi si busuioc sau gaspaccio – supa de rosii facuta la blender, cu patrunjel tocat, crutoane si iaurt sunt alegeri sanatoase, dar nu trebuie consummate regulat.

Ulei simplu și eficient împotriva ridurilor – Costă mai nimic și îl găsiți la orice farmacie naturistă

Acest remediu se găsește în orice farmacii și are un termen de valabilitate îndelungat.

Uleiul de ricin

Ricinul este o plantă perenă din familia Euphorbiaceae și numele botanic în latină al plantei înseamnă căpușă.
În semințele de ricin se găsește o substanță toxică numită toxalbumină ricină, dar ea lipsește din uleiul de ricin. Din această cauză însă, procesul de recoltare este anevoios și riscant.

Proprietăți

Proprietățile uleiului de ricin sunt cunoscute de mult și sunt folosite în îngrijirea părului, a genelor și a sprâncenelor, precum și pentru pielea feței. Calitatea principală a uleiului este că nu formează o peliculă, ci intră repede în piele. Asta îl face excelent împotriva ridurilor superficiale, dar și pentru hidratarea și hrănirea pielii deteriorate.

Acest produs înlătură imperfecțiunile pielii cum ar fi excrescențele cutanate, negii, cicatricile, iar într-o lună după folosire vei vedea rezultatele evidente.

Rețete

Riduri sub ochi

Încălzește puțin uleiul de ricin într-o lingură fierbinte și aplică uleiul în jurul ochilor, apăsând ușor cu degetele. Atenție ca uleiul să nu fie fierbinte, ci suportabil la atingere. Folosește acest truc de 2-3 ori pe lună pentru a scăpa de ridurile din jurul ochilor.

Gene

Folosește o periuță de rimel curățată în prealabil pentru a aplica ulei de ricin zilnic. Vei obține gene lungi și dese.

Supliment pentru creme

Adaugă 1-2 picături de ulei de ricin înainte de aplicarea cremei. Astfel, pielea va deveni mai catifelată și de o culoare strălucitoare. Însă dacă faci această procedură este indicat să faci și o exfoliere o dată la 10 zile.

Ridurile de pe față

Încălzește uleiul de ricin și aplică-l pe pielea feței masând ușor. După două ore înlătură excesul cu un disc de bumbac. Poți adăuga două picături de ulei esențial pentru a multiplica efectul.

Împotriva negilor

Impregnează ulei de ricin pe zona afectată seara și dimineața timp de 10 minute și negii dispar fără urmă.

Întărirea părului

Amestecă ulei de ricin cu două linguri de suc de ceapă și masează rădăcina părului înfășurând capul cu folie de plastic și în prosop timp de 30-40 de minute.

Alt sfat este să amesteci în proporții egale ulei de ricin cu suc proaspăt de lămâie și spirt. Păstrează această soluție în loc întunecos și unge rădăcinile părului înainte de culcare. Dimineața îndepărtează cu șampon.

Dacă suferi de mătreață uscată, amestecă 2 linguri de tinctură de gălbenele cu 2 linguri de ulei de ricin. Masează pielea capului cu această soluție timp de 20-30 de minute.

Masca uleioasă din ulei de ricin și floarea-soarelui în proporție egală se adaugă în șampon aplicând înainte cu 20-40 de minute de spălare.

Împotriva căderii părului, folosește ulei de ricin cu spirt medicinal în proporții egale, aplicând la rădăcina firelor de păr. Clătește apoi după 1-2 ore cu apă acidulată obținută din 1-2 linguri de oțet și sucul stors din jumătate de lămâie.

Mențiuni: pentru îndepărtarea uleiului din păr folosiți neapărat șampon.

Contraindicații: nu folosi uleiul în sarcină.

Păstrare: uleiul rezista 1-2 ani în frigider în recipiente închise la culoare.

Dieta care te ajută să dai jos până la 6 kilograme în primele 9 zile – Dieta 3×3

Ai voință, ești disciplinată și vrei să slăbești câteva kilograme bune într-un timp foarte scurt? Atunci, poți încerca dieta 3-3-3, un regim disociat, care promite, dacă îl respecți cu sfințenie, un minus de 6 kilograme în 9 zile. Ce presupune această dietă, la care recurg și numeroase vedete atunci când vor să scape de un surplus de kilograme într-un timp record? Ei bine, trebuie să mănânci timp de 3 zile numai carne, alte 3 zile fructe și legume, iar alte 3, lactate. Firește, nu orice tip de carne și nu orice fel de fructe sau lactate.

3 zile carne. Poți mânca pulpe de pui sau curcan fără piele (fierte sau la grătar), șuncă slabă de pui sau curcan, mușchi de vită sau pește la grătar și chiar fructe de mare. Firește că se exclud afumăturile, tocăturile, carnea de porc și orice fel de mezeluri.

3 zile legume și fructe. Ai voie să mănânci, în funcţie de anotimp, mere, pepene verde şi galben, pomelo, portocale, kiwi, mandarine, grepfrut, nectarine, piersici, vişine, căpşuni, mure şi lămâi. Însă ai interzis la banane, struguri, cireşe şi fructe uscate sau confiate. Dintre legume poţi consuma ardei gras, fasole verde, ciuperci, ceapă, roşii, castraveţi, varză, salată, morcovi, broccoli, conopidă, vinete, ridichi şi ţelină. Nu aveţi voie să mâncaţi cartofi, mazăre şi fasole uscată.

3 zile lactate. În intervalul în care consumaţi lactate trebuie să le alegeţi pe cele degresate, indiferent dacă optaţi pentru lapte, iaurt sau brânză de vaci. Aveţi liber la telemea, lapte bătut şi kefir, însă nu trebuie să mâncaţi smântână, caşcaval, lactate nedegresate sau iaurturi cu fructe.

Cât timp țineți această dietă, nu aveți voie să consumați decât o cafea simplă dimineața, apă plată, ceai neîndulcit sau, în cantități limitate, sucuri naturale de fructe. Dieta disociată a fost ținută cu succes și de vedete autohtone ca Andra sau actrița Ioana Ginghină…

Bicarbonatul de sodiu și uleiul de ricin luptă împotriva a cel puțin 25 boli și afecțiuni

Iată care sunt secretele combinației de bicarbonat cu ulei de ricin și cum pot ajuta organismul aceste două ingrediente. Aceste două ingrediente naturale te scapă de peste 25 de afecțiuni ale organismului.

Bicarbonatul de sodiu este un fel de sare compusă din ioni de sodiu și bicarbonat. Este o substanță de culoare alb cristalină, care de cele mai multe ori se găsește cu ușurință în magazine sub formă de pulbere.

Uleiul de ricin are un număr semnificativ de efecte benefice asupra organismului tău. Acesta poate în mod eficient să te scape de petele de pe piele, să amelioreze durerile de spate, să grăbească vindecarea încheieturilor accidentate și este ideal în tratarea multor altor afecțiuni medicale.

Practicanții de medicină holistică recomandă acest remediu în mare parte datorită unei lungi liste de afecțiuni medicale pe care le poate vindeca și care de multe ori se dovedesc a fi rezistente la tratamentele medicale convenționale.

Acesta poate să fie folosit cu un spectru foarte larg, iar mai jos ți-am pregătit o listă scurtă de aplicații recomandate de către medicii specialiști.

Afecțiunile în cazul cărora acest remediu este de ajutor

  1. Acest remediu poate să îndepărteze eficient negii în numai o lună de zile.
  2. Îndepărtează depozitele de calciu de pe talpă cu ajutorul masajului regulat.
  3. Această combinație s-a dovedit a fi eficientă în tratarea cancerului de piele.
  4. Previne sforăitul după 2 săptămâni de aplicare.
  5. Te scapă de durerea și de mâncărimea provocate de înțepăturile insectelor.
  6. Tratează alergiile cu succes atunci când este luată o doză de cinci picături în fiecare dimineață.
  7. Grăbește vindecarea rănilor, a tăieturilor și a vânătăilor.
  8. Vindecă cataracta cu câte o picătură aplicată în fiecare seară înainte de culcare.
  9. Ușurează alergia oculară dacă este aplicat pe gene înainte de a te culca.
  10. Chisturile pilonidale dispar folosind acest remediu.
  11. Acest amestec albește pielea și îndepărtează petele de pe aceasta.
  12. Atenuează durerile de spate dacă este folosit o dată pe săptămână.
  13. Previne diareea cronică.
  14. Îndepărtează nodulii corzilor vocale dacă este aplicat pe gât timp de 3 luni de zile.
  15. Te scapă de tinitus dacă este consumat zilnic timp de o lună.
  16. Tratează hiperactivitatea.
  17. Stimulează creșterea părului dacă este aplicat cu 20 de minute înainte de șamponare.
  18. Previne dungile pielii din timpul sarcinii dacă este folosit la masaj în ultimele luni de sarcină.
  19. Grăbește vindecarea accidentărilor încheieturilor.
  20. Reduce semnificativ afecțiunile de auz.
  21. Grăbește vindecarea hepatitei.
  22. Elimină ciuperca unghiilor.
  23. Atenuează recuperarea în urma alcoolismului.
  24. Este un tratament benefic împotriva melanomului dacă este aplicat cu regularitate.
  25. Îmbunătățește sănătatea oamenilor în faza terminală a cancerului.

Rețetă

Ingrediente:

– ulei de ricin
– bicarbonat de sodiu
– un prosop curat
– tifon
– apa calda

Trebuie mentionat ca aceasta combinatie se utilizeaza extern. Tot ce trebuie sa faci este sa cureti zona afectata cu o solutie din bicarbonat de sodiu si apa calda.

Aplica apoi, cu ajutorul unui tifon, ulei de ricin usor incalzit. Acopera zona cu un prosop curat pe care sa il tii acolo timp de o ora. Procedura se repeta timp de 40 de zile, pentru ca rezultatele obtinute sa fie cele mai bune.

Rețetă gustoasă și aromată – Cartofi cu ciuperci champignon, la cuptor

Cartofi cu ciuperci champignon, la cuptor – Rețetă gustoasă și aromată – Dacă vreți să fie de post, scoateți cașcavalul și smântâna din rețetă…

Ingrediente:

  • 1 kg cartofi
  • 9 ciuperci champignon
  • 1 ceapă
  • 3 roșii
  • 250 ml smântână pentru gătit
  • 5 căței de usturoi
  • 200 g cașcaval
  • sare, piper

Mod de preparare:

1. După ce i-am curățăt, tăiem cartofii bucățele. Procedăm la fel cu ciupercile.

2. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem ceapa mărunt.

3. Într-un bol, amestecăm toate ingredientele menționate mai sus. Adăugăm usturoiul tăiat mărunt și amestecăm bine.

4. Roșiile le tăiem rondele iar cașcavalul îl dăm prin răzătoare.

5. În amestecul de cartofi, adăugăm smântâna pentru gătit. Condimentăm cu sare și piper, pe urmă turnăm compoziția într-o tavă tapetată cu puțin unt.

6. Pe deasupra, adăugăm roșiile tăiate felii. La final, adăugăm cașcavalul dat prin răzătoare și coacem la temperatura de 190 de grade Celsius, timp de 30 de minute.